Despre ghid:

Peisajul e ceea ce noi, locuitorii din Băile Govora, îndrăgim poate cel mai mult. Parcul balnear, pădurea, relieful, dar și clădirile rafinate, toate alcătuiesc acest peisaj. Ne mândrim când vedem fotografii vechi, vederi sau cărți scrise despre orașul nostru, și remarcăm cu nostalgie cum frumusețea și natura au mers împreună mai bine de un secol, contribuind la bunăstarea govorenilor și a celor veniți la băi. Ne amintim poveștile părinților și bunicilor și imaginea unui orășel vibrant și cochet, plin de turiști.

Mulți dintre noi ne dorim să recuperăm acea imagine, pentru că ne place să locuim aici. Natura, aerul curat, dar și clădirile vechi, ne fac să simțim că aparținem locului. Să ne imaginăm că aceste clădiri-reper, fie mici, fie mari, dispar – așa cum unele au început déjà să o facă. Odată cu ele, dispare și istoria orașului și caracterul cu care ne-am obișnuit din poveștile de familie sau ale vizitatorilor stațiunii. Munca întreprinsă de noi este o rugăminte către a păstra și îngriji, chiar dacă de multe ori este o provocare, detaliile fațadelor, culorile frumoase ale tâmplăriilor vechi, casele cochete înconjurate de natură. De a nu strica farmecul locului prin soluții simple, dar dăunătoare.

Ghidul vine în ajutorul celor care își doresc să facă intervenții asupra clădirilor și oferă un cadru general de opțiuni și pași de urmat (reparații, extinderi, construcții noi). De asemenea, propune proprietarilor de clădiri un set de reguli comune pentru a păstra frumusețea de ansamblu a orașului.

Numărul mare de clădiri care au nevoie de lucrări de reparații, reabilitare sau restaurare, precum și potențialul ridicat de dezvoltare al stațiunii, fac necesară existența unui set de reguli clare privind intervenția asupra clădirilor şi a spaţiului public. Imaginea de ansamblu a oraşului începe să fie distorsionată de construcţii noi, extinderi şi restaurări care prin materialelele folosite, prin cromatica şi formele greşit alese intră în conflict cu specificul zonei și raportarea tradițională la peisajul natural.

Pornind de la o analiză atentă și amănunţită a caracteristicilor clădirilor tipice pentru zonă, a ansamblului şi a spaţiului public, ghidul de față propune un set de recomandări/ reglementări care să asigure atât integrarea armonioasă a clădirilor nou construite, a reabilitărilor şi a extinderilor, cât şi condiţiile optime pentru dezvoltarea oraşului.

Contact

Abonare newsletter

hello@govora.studio

Proiect finanțat de AFCN in 2020. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.