Termeni și condiții

Cadru general

Termenii și condițiile descriu modalitatea de desfășurare a campaniei de strângere de fonduri (20.000 lei) pentru asigurarea cofinanțării necesare implementării unui proiect de punere în siguranță a Vilei Ivanovici din Govora. 

Prezenta campanie are ca scop oferirea unui instrument de strângere a fondurilor necesare pentru cofinanțarea lucrărilor de punere în siguranță a Vilei Ivanovici, imobil situat în orașul Băile Govora, județul Vâlcea și clasat în Lista monumentelor istorice, grupa B prin Ordinul nr. 2399/2009. 

Intervenția de urgență pentru punerea în siguranță a Vilei face obiectul unui proiect depus în cadrul apelului derulat de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea mai-iunie 2020. 

Campania se derulează în contextul în care depunerea de proiecte în cadrul apelului finanţat prin Timbrul Monumentelor Istorice este posibilă numai în condițiile demonstrării atragerii unei cofinanțări în valoare de 10% din valoarea totală a finanțării solicitate de la Institutul Național al Patrimoniului. 

Proiectul privind intervenția de urgență a fost înaintat Institutului Național al Patrimoniului de către proprietarul imobilului de patrimoniu, Primăria Orașului Băile Govora, la data de 1 iulie 2020. 

Campania va începe în data de 1 iulie 2020 și se va încheia în data 30 iulie 2020.

Utilizarea fondurilor strânse prin intermediul campaniei

Sumele încasate în cadrul campaniei de strângere de fonduri vor fi redirecționate către grupul de inițiativă Studio Govora, care le va pune la dispoziția proprietarul imobilului de patrimoniu, Primăria Orașului Băile Govora, în vederea implementării proiectului de intervenție de urgență. 

În cazul depășirii pragului de 20.000 de lei necesar cofinanțării intervenției de punere în siguranță a Vilei Ivanovici, sumele ce vor depăși acest prag vor fi utilizate pentru a acoperi costurile cu șantierul de restaurare. La finalul campaniei de strângere de fonduri, se va prezenta un plan al activităților ale căror costuri vor fi acoperite din sumele încasate, iar persoanele fizice și juridice care au contribuit la strângerea de fonduri vor fi informate în acest sens. 

Dacă proiectul de intervenție de urgență nu va obține finanțare prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv dacă fondurile strânse prin campanie vor fi mai mici de 20.000 lei, adică decât suma necesară cofinanțării proiectului, persoanele fizice și juridice care au contribuit la strângerea de fonduri vor fi contactate în vederea exprimării opțiunii lor pentru:

  1. Restituirea sumelor achitate în cadrul campaniei de fundraising, cu excepția sumelor reprezentând serviciile achiziționate deja prestate

SAU

  1. Redirecționarea sumelor achitate în cadrul campaniei de fundraising către grupul de inițiativă Studio Govora, în vederea realizării de lucrări minimale esențiale pentru siguranța clădirii sau a unor intervenții complementare, în limita bugetului existent.

Legislația aplicabilă

Orice plângere sau litigiu determinate sau legate de strângerea de fonduri, a serviciilor sau a materialelor achiziționate în cadrul campaniei, precum și contractele încheiate în vederea strângerii de fonduri vor fi guvernate de legislaţia română în vigoare şi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de pe teritoriul României, în cazul în care rezolvarea acestora nu este posibilă pe cale amiabilă.

Contact

Pentru orice informaţie legată de campania de strângere de fonduri, precum şi pentru orice sesizări, reclamaţii, solicitări pe care le puteţi avea în legătură cu aceasta, ne puteţi contacta la adresa de email hello[at]govora.studio.

Modalități de strângere a fondurilor

Strângerea de fonduri presupune colectarea de sume de bani de la persoane fizice și juridice prin următoarele mecanisme:

  1. Contract de sponsorizare cu Fundația Comunitară Vâlcea (conform Codului Fiscal, sumele direcționate către organizații neguvernamentale cu titlul de sponsorizare pot fi deduse din impozitul pe venit sau pe profit datorat, după caz)
  2. Achiziționarea unor servicii / experiențe comercializate de agenția de turism Castle Break, operată de SC Creative Experiences SRL în perioada campaniei de strângere de fonduri. Prețul serviciilor este cel stabilit pe site-ul www.castlebreak.ro, iar plata serviciilor se va face cu cardul pe site-ul www.castlebreak.ro sau virament bancar către Creative Experiences SRL prin menționarea serviciului achiziționat

Plățile realizate prin intermediul website-ului www.castlebreak.ro în sistem de plată on-line cu cardul se fac prin intermediul procesatorului de plăţi EuPlătesc, care a încheiat un contract în acest sens cu SC Creative Experiences SRL. Plăţile sunt securizate, conform protocoalelor internaţionale de securitate şi confidenţialitate a datelor. Procesarea datelor de card se face pe o pagină securizată a procesatorului de plăţi. Detalii cu privire la modul de procesare a plăților găsiți pe site-ul procesatorului de plăți EuPlătesc.

Serviciile / experiențele ce vor putea fi achiziționate de pe site-ul www.castlebreak.ro în vederea strângerii de fonduri pentru prezenta campanie includ:

Mulțumiri din partea echipei Studio Govora – menționarea numelui pe site-ul proiectului și transmiterea unui certificat electronic de donator cu valoare simbolică

Proiectarea numelui donatorului pe Vila Ivanovici într-o proiecție realizată de echipa Amural și transmisă live pe 9 august

Sticker în tiraj limitat special numerotat pentru donatori

Carte poștală în ediție limitată cu dedicație din partea echipei Studio Govora

Un exemplar din Mazzocchioo Architectural Journal #5 dedicat Băilor Govora, cu dedicație din partea echipei Studio Govora

Degustare de vin constând în trei sortimente de vin și gustări de asociere

Tur arhitectural privat pentru două persoane în Băile Govora

Tur ghidat cu bicicleta în Băile Govora

Participarea la o masă de prânz organizată la cula Cornoiu din Curtișoara

Sesiune foto profesionistă cu fotograful Marian Sterea

Tur privat pentru un grup de 6 persoane, cu ghid, transport și masă incluse

Serviciile vor fi prestate de către societatea comercială Creative Experiences SRL și organizațiile partenere conform descrierii de pe site-ul www.castlebreak.ro, la data menționată pe website sau la o dată stabilită de comun acord cu beneficiarul serviciilor / donatorul. Serviciile achiziționate nu pot fi anulate, fiind în sarcina exclusivă a beneficiarului găsirea unui înlocuitor, dacă nu poate participa la evenimentul achiziționat.